17 februarie 2015

„Alb ca zăpada” de Salla Simukka • Recenzie

A fost odată o fată care avea un secret.
Au fost odată două fete care aveau secrete pe care nu și le dezvăluiau una alteia.”

Volumul al doilea al trilogiei „Albă-ca-zăpada” o are ca protagonistă pe aceeași Lumikki Andersson, tânăra finlandezo-suedeză care mi-a cucerit sufletul în primul volum (recenzia aici). Aveam suspiciuni față de acest al doilea volum; nu știu de ce, dar ca la nicio altă serie, nu știam la ce să mă aștept. Țin mintă că la fel am simțit față de volumul „Roșu ca sângele”, care mi-a absorbit atenția într-o cursă vijelioasă în jurul poveștii tinerei Lumikki.

Povestea din volumul „Alb ca zăpada” continuă incursiunile în viața tinerei pline de secrete. Plecată în vacanță în Praga, vrea să-și reconstruiască prezentul și să își păstreze indiferența față de lume; „stai departe de pericol, Lumikki”. Chicotesc puțin cu gândurile mele când îmi amintesc că la sfârșitul volumului ajunge să fie fugărită, în plină zi pe un pod plin de turiști, de un asasin plătit.

Să nu crezi nimic de care nu poți fi absolut sigur.”

Îmi amintesc de prima parte a seriei fiind ceva mai colorată. Poate și titlul are un rol aici. „Alb ca zăpada” a fost palid, dureros în unele capitole. Simțeam că va fi iar vorba de unele tangențe polițiste, dar am simțit în acest volum o căldură fadă, palidă din partea protagonistei. Îi cunoaștem pasiunile, fricile, dorințele; în mod special, trecutul.

Dorul era sentimentul cu care era greu să trăiești în armonie. Nu cerea permisiunea. Nu îl interesa timpul sau locul. Era nesăbuit, pretențios, lacom și egoist. Întuneca gândurile sau le făcea prea clare, prea agere. Dorul voia să i te supui necondiționat. Lumikki încerca să lupte cu el, dar fără rezultat. Nu ar fi vrut să-i fie dor, dar cu toate acestea îi era. Nu ar fi vrut să își aducă aminte, dar visele și trupul își aminteau constant.” (p. 55)

Spre a doua jumătate, mi s-a făcut puțin frică pentru sufletul ei. Nu voiam să o văd explodând, deși asta era imaginea care îmi cobora spre ochi dintre pagini. Voiam să-i spun să uite, să-și ungă sufletul cu alifie și să se concentreze asupra dealurilor din capitala cehă.

Niciodată să nu alergi după cineva. Niciodată să nu cerșești iubire, prietenie sau încredere.”
Îmi place această serie că e plină de învățături utile în sensul practic al cuvântului. Ieși afară din casă, relaționezi cu oamenii, mergi pe stradă, intri în supermarket; indiferent de locație, ai șansa de a te întâlni cu ceea ce învață Lumikki din propriile sale piedici.

Un volum ușor, pe care l-am citit într-o zi. Imprevizibil, însă uneori narațiunea a scârțâit. Cât despre ce se va întâmpla mai departe, nu pot spune decât că ard de nerăbdare să citesc următorul volum. Cum se va termina povestea invincibilei Lumikki? Se va întoarce la trecut sau va continua să își reconstruiască prezentul?

Mulțumiri echipei Cărți Anticariat, care m-au țintit bine cu acest roman. Pentru comenzi, click aici

Un comentariu: