„A fost odată o fată
care avea un secret.
Au fost odată două
fete care aveau secrete pe care nu și le dezvăluiau una alteia.”
Volumul al doilea al trilogiei
„Albă-ca-zăpada” o are ca
protagonistă pe aceeași Lumikki Andersson, tânăra
finlandezo-suedeză care mi-a cucerit sufletul în primul volum
(recenzia aici).
Aveam suspiciuni față de acest al doilea volum; nu știu de ce, dar
ca la nicio altă serie, nu știam la ce să mă aștept. Țin mintă
că la fel am simțit față de volumul „Roșu
ca sângele”, care mi-a absorbit
atenția într-o cursă vijelioasă în jurul poveștii tinerei
Lumikki.
Povestea din volumul
„Alb ca zăpada” continuă
incursiunile în viața tinerei pline de secrete. Plecată în
vacanță în Praga, vrea să-și reconstruiască prezentul și să
își păstreze indiferența față de lume; „stai departe de
pericol, Lumikki”. Chicotesc puțin cu gândurile mele când îmi
amintesc că la sfârșitul volumului ajunge să fie fugărită, în
plină zi pe un pod plin de turiști, de un asasin plătit.
„Să
nu crezi nimic de care nu poți fi absolut sigur.”
Îmi amintesc de
prima parte a seriei fiind ceva mai colorată.
Poate și titlul are un rol aici. „Alb
ca zăpada” a fost palid, dureros în unele capitole. Simțeam că
va fi iar vorba de unele tangențe polițiste, dar am simțit în
acest volum o căldură fadă, palidă din partea protagonistei. Îi
cunoaștem pasiunile, fricile, dorințele; în mod special, trecutul.
„Dorul
era sentimentul cu care era greu să trăiești în armonie. Nu cerea
permisiunea. Nu îl interesa timpul sau locul. Era nesăbuit,
pretențios, lacom și egoist. Întuneca gândurile sau le făcea
prea clare, prea agere. Dorul voia să i te supui necondiționat.
Lumikki încerca să lupte cu el, dar fără rezultat. Nu ar fi vrut
să-i fie dor, dar cu toate acestea îi era. Nu ar fi vrut să își
aducă aminte, dar visele și trupul își aminteau constant.” (p.
55)
Spre a doua
jumătate, mi s-a făcut puțin frică pentru sufletul ei. Nu voiam
să o văd explodând, deși asta era imaginea care îmi cobora spre
ochi dintre pagini. Voiam să-i spun să uite, să-și ungă sufletul
cu alifie și să se concentreze asupra dealurilor din capitala cehă.
„Niciodată
să nu alergi după cineva. Niciodată să nu cerșești iubire,
prietenie sau încredere.”
Îmi place această
serie că e plină de învățături utile în sensul practic al
cuvântului. Ieși afară din casă, relaționezi cu oamenii, mergi
pe stradă, intri în supermarket; indiferent de locație, ai șansa
de a te întâlni cu ceea ce învață Lumikki din propriile sale
piedici.
Un volum ușor, pe
care l-am citit într-o zi. Imprevizibil, însă uneori narațiunea a
scârțâit. Cât despre ce se va întâmpla mai departe, nu pot
spune decât că ard de nerăbdare să citesc următorul volum. Cum
se va termina povestea invincibilei Lumikki? Se va întoarce la
trecut sau va continua să își reconstruiască prezentul?
Mulțumiri echipei
Cărți Anticariat, care m-au țintit bine cu acest roman. Pentru
comenzi, click aici.
Frumoasă recenzie !
RăspundețiȘtergereVoi citi și eu cartea!