Starz
continuă serialul Outlander,
bazat pe
seria
de cărți-fenomen ale Dianei Gabaldon
Primăvara
acestui an aduce episoade noi din serialul Outlander,
ce are la bază cărțile-fenomen ale Dianei Gabaldon. Partea a doua
a primului sezon va fi difuzată de Starz începând cu 4 aprilie
2015.
Seria
narativă Outlander reprezintă
un bestseller internațional scris cu foarte multă pasiune de
romanciera americană cu rădăcini mexicane şi britanice Diana
Gabaldon. Editura Litera a publicat cel de-al șaptelea volum al
seriei, Ecouri
din trecut.
Ecouri
din trecut este o carte despre
călători în timp, despre oameni care şi-au dorit să schimbe
istoria, despre caractere puternice care au luptat pentru
convingerile sau pentru iubirile lor. Un roman care rămâne în
mintea cititorului multă vreme după ce povestea s-a terminat.
Claire
Randall este călătoare în timp. Ajunsă cu peste două sute de ani
în urmă, ea se îndrăgosteşte de rebelul James Fraser, sufletul
ei pereche, şi decide să rămână cu acesta în vremurile lui, în
secolul al XVIII-lea. În urma unor evenimente care îi pun viaţa în
pericol, fiica lor, Brianna, alege să trăiască în relativa
siguranţă a secolului XX, la o veche fermă a strămoşilor ei din
Scoţia, împreună cu Roger, soţul ei, şi cei doi copii. Dar
întâmplările petrecute cu două secole în urmă prind viaţă
prin intermediul scrisorilor lui Claire. Fragilele file scot la
iveală dragostea ei pentru Jamie Fraser, omul mult încercat în
luptă, călătoria lor din Carolina de Nord pe mare, unde întâlnesc
piraţi şi iau parte la lupte navale. Căutând să afle cât mai
multe despre Claire, Brianna şi Roger descoperă şi lucruri despre
ei înşişi, deoarece destinul familiei din munţii Scoţiei
pendulează între viaţă şi moarte în Războiul de Independenţă
al Statelor Unite ale Americii.
“Tot
ceea ce te-ai aştepta de la Gabaldon… aventură, istorie, romance,
fantasy.” The Arizona Republic
Ce interesant !
RăspundețiȘtergereNu am citit seria dar cred ca e interesantă !
Cred ca o voi citi cat de curand !